Naposin, decanofort - carte de vizita

A fost o mare mirare pentru mine sa constat ca cele mai mult vizite pe acest site s-au datorat cuvintelor “naposin” si “decanofort”. In consecinta, am considerat de folos sa maresc cantitatea de informatii cu privire la aceste produse, atat de cautate astazi.
Cat la suta din masa musculara e exercitiu fizic si cat la suta anabolizante? Un sportiv care face antrenamente de 3 ori pe saptamana si are o alimentatie sanatoasa, poate sa-si defineasca masa musculara pana intr-acolo incat nimeni n-o sa se mire de el pe strada, dar va avea un corp sanatos si lucrat, de care poate fi mandru.
Pentru majoritatea, asta nu-i de-ajuns. Si cum poti creste intr-o luna, cat altii-n 10 ani? O pila pe la farmacie, pe la un medic de familie incostient, o reteta cu niste naposin sau decanofort si problema-i ca si rezolvata.

Decanofortul / Naposinul - carte de vizita.
Ambele produse sunt niste steroizi anabolizanti care favorizeaza sinteza proteinelor. Se administreaza in (ATENTIE!!!): cancer mamar metastatic, stari de involutie acute si cronice, urmari ale interventiilor chirurgicale majore, anemii grave sau arsuri intinse.
Prin efectul lor androgenic, provoaca fenomene de virilizare la femei (in marea lor majoritate fiind ireversibile), tulburari de crestere si dezvoltare sexuala la copii, inhibare spermatogenezei.
In concluzie, beneficiul de pe urma administrarii acestor anabolizante nu este egal nici macar cu 10% din efectele sale daunatoare.
Esti total CONTRAINDICAT tinerilor adolescenti fara probleme de sanatate precum cele mai sus mentionate.

Presiunea arteriala

p.gif

Presiunea arteriala reprezinta forta exercitata de masa sanguina asupra peretilor arteriali sub actiunea activitatii ritmice contractile a inimii, in vederea deplasarii sangelui in arborele vascular inchis.

Valori normale:

Presiunea arteriala se masoara in milimetri coloana de mercur (mmHg).

Barbati - 110 - 130 mmHg (PAs) / 60 - 80 mmHg (PAd)

Femei - 100 - 120 mmHg (PAs) / 60 - 70 mmHg (PAd)
PAs - Presiunea arteriala sistolica, sau “Tensiunea mare”
PAd - Presiunea arteriala diastolica, sau “Tensiunea mica”

Presiunea arteriala creste cu varsta. La nou nascut, aceasta are valori de 60/40 mmHg, la pubertate atinge 120/80, pentru ca dupa 60 de ani, 160/100 sa fie considerata valoare normala.
De asemenea, exista variatii ale presiunii arteriale in functie de starea de activitate, aceasta crescand in timpul efortului fizic si revenind la normal dupa 1-5 minute de la incetarea acestuia.
Factorii de mediu influenteaza si ei valorile presiunii arteriale. Astfel, la cald se produce vasodilatatie, deci scade presiunea arteriala. La frig, producandu-se vasoconstrictie, creste. Intelegerea acestor fenomene este foarte simpla. Din moment ce frigul produce o constrictie a vaselor prin care circula o cantitate de sange, presiunea creste.
Presiunea arteriala creste cu 6-8 mmHg si postprandial (dupa mese), datorita ingestiei de lichide. In somnul linistit, PAs scade cu 15-30 mmHg, iar in somnul paradoxal (cu vise), PA poate creste pana la 200/105 mmHg.
Exista si variatii patologice ale presiunii arteriale, care necesita un tratament mai indelungat.
Metodele de determinare a valorilor PA sunt diverse, cea mai cunoscuta, mai des utilizata si mai exacta fiind metoda auscultatorie (vezi imaginea.) Dintre aparatele care se prind de antebrat si iti masoara PA automat, o foarte mica parte indica valorile corecte, acestea avand si preturi destul de ridicate.

Tulburarea bipolara

t.jpg

Tulburarea bipolara este una dintre tipurile afectiunilor depresive, care afecteaza atat fizicul cat si psihicul, acesta din urma fiind modificat patologic in proportie mai mare.
Persoanele care sufera de aceasta afectiune, manifesta schimbari bruste de dispozitie, care merg de la stari hipereuforice (in starea maniaca) pana la stari despresive, in care se simt insingurati, se autoculpabilizeaza si sunt tristi.
Din pacate, tratamentul acestei afectiuni poate dura ani de zile, iar duetul medicatie - terapie psihosociala este cel mai recomandat in acest caz, niciunul dintre cele 2 elemente neputand fi ignorate daca se urmareste un succes garantat.
Drept medicatie, se administreaza o categorie de medicamente numite “stabilizatori de dispozitie”, precum si litiu (cunoscute fiind efectele sale de prevenire a episoadelor maniace si depresive). De asemenea, se mai recomanda benzodiazepinele care ajuta persoana in cauza sa aiba un somn linistit, insa aceste medicamente pot crea dependenta, deci administrarea lor trebuie facuta sub stricta supraveghere a medicului.
Alaturi de medicamente, tratamentul psihosocial are un rol decisiv. De obicei, bolnavii care sufera de tulburare bipolara ajung sa-si dilateze boala, sa-si creeze simptome, sa faca din afectiunea lor cea mai mare tragedie din istorie. Psihoterapeutul poate ajuta pacientul sa se identifice, schimbandu-i astfel modul disfunctional de a gandi.